Supă cremă de dovleac

Ingrediente 

  • 550 g dovleac
  • 270 g ceapă albă
  • 600 ml supă de legume sau 600 ml apă în care se adaugă legume deshidratate
  • 5 g oțet balsamic 
  • rozmarin
  • piper
  • sare 

Mod de preparare

Se curăță și se taie dovleacul și ceapa.

Într-o tigaie la foc mare se adaugă ceapa și dovleacul și se călesc împreună.

Se adaugă rozmarinul și supa de legume care ar trebui sa fie suficientă pentru a acoperi conținutul.

Când supa ajunge la fierbere se reduce focul la mediu și se pune capacul. Se fierbe pentru aproximativ 20 de minute.

După ce se răcește puțin, se transferă ingredientele în blender și se mixează la viteză mare.

Se pune supa într-un bol, se adaugă piper, oțet și sare după gust, se amestecă și se servește ca atare.