Ciorbă de pleurotus

Timp de preparare: 60 minute

Număr de porții: 10

Ingrediente:

  • 500 gr ciuperci pleurotus
  • 2 morcovi medii 
  • 1 ceapă mare
  • 2-3 cartofi
  • ½ cană borș sau 2 lingurițe sare de lămâie 
  • 2-3 căpățâni usturoi
  • Sare
  • Ulei
  • Oțet 
  • 1 cană caju hidratat
  • 1 lămâie

Instrucțiuni:

  1. Ciupercile se opăresc 5 minute în apa clocotită. Se scurg bine și se pun în oală de ciorbă cu multă apa la fiert.
  2. Se toacă morcovii și ceapa mărunt și se călesc aprox. 10 minute într-o cratiță cu puțină sare până ce morcovul devine auriu.
  3. Se adaugă legumele călite peste ciuperci și se fierb 20 de minute la foc mic.
  4. După cele 20 de minute se adaugă cartofii tăiați cuburi. Se mai ține ciorba pe foc până se fierb și cartofii.
  5. Se adaugă jumătate de cană de borș sau 2 lingurite sare de lămâie după gust cu focul de la aragaz stins (să nu dea în foc) și se mai fierbe 10 minute. 
  6. Între timp, într-un blender se adaugă caju-ul hidratat peste noapte, zeama de la o lămâie, sare și jumătate de cană de apă. Se amestecă adaugându-se 5-6 linguri de ulei de floarea soarelui, ca la maioneză. Dacă mai este necesar se mai pune apă.
  7. Smântâna astfel obținută se amestecă într-un castron cu 2-3 polonice de zeamă de ciorbă și se toarnă înapoi în oală. Se amestecă totul și este gata!
  8. Pentru servire se va pregăti un mujdei concentrat cu oțet, sare și o lingură de ulei.

Ți-a plăcut rețeta noastră și dorești să ne susții?


♡ DONEAZĂ